Mulțumim, Zeko!

Dragan Zekovic și CSM Oradea se despart la distanță de aproape trei ani de la startul colaborării. Pivotul înalt de 2.09 metri, posesor al unei aruncări de la distanță redutabilă, va juca în altă țară în sezonul 2021/22.

Jucător de pozițiile 4-5, în vârstă de 34 ani, Zeko s-a alăturat echipei orădene pe parcursul sezonului competițional 2018/19. El s-a potrivit perfect în angrenajul echipei roș-albastre, calitățile sale completându-le pe cele ale colegilor săi, dar și cu planurile staff-ului tehnic.

În 33 apariții la nivelul Ligii Naționale – ediția 2020/21, Zeko a avut medii statistice de 10.5 puncte, 3.9 recuperări, 1.4 pase decisive și 0.7 intercepții în 22 minute pe partidă pentru 11.7 la eficiență. El a avut 57% la aruncările de două puncte, 40% la trei puncte și 86% la linia de pedeapsă. De asemenea, a evoluat în Cupa României și FIBA Europe Cup.

Zekovic se află în fața celui de-al 15-lea sezon al carierei. El a avut primul angajament în sezonul 2005/06, alături de Atlas Novi Belgrad. A trecut apoi la Arkadia Traiskirchen Lions (Austria). Ulterior a jucat pentru Steaua Roșie Belgrad, OKK Belgrad și KK Novi Sad.

În sezonul 2012/13 a evoluat pentru Vojvodina Novi Sad, acolo unde a fost coleg de echipă cu Radovan Markovic. În vara anului 2013 a trecut la CSU Asesoft Ploiești, însă în luna decembrie a amintitului an, Dragan a fost diagnosticat cu o boală cumplită. Cariera lui Zekovic s-a oprit în decembrie 2013. El a efectuat tratamente și efectele acestora au fost benefice. Dragan a reușit să-și reia cariera sportivă în vara anului 2016, când a semnat cu Karpos Sokoli, în Macedinia și Liga Adriatică.

În vara anului 2017, pe lângă faptul că s-a căsătorit, Zekovic a semnat cu CSM Steaua EximBank București. Sezonul 2017/18 a cuprins 30 meciuri pentru Zekovic. El a avut medii statistice de 15.5 puncte, 5.4 recuperări și 1.7 pase decisive pentru 17.9 la eficiență. Sportivul sârb a fost protagonist al finalei Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2017/18, pierdută în compania lui CSM CSU Oradea.

În sezonul 2018/19 s-a alăturat bihorenilor. CSM Oradea îi mulțumește lui Zeko pentru cei trei ani de colaborare de pe urma cărora au rezultat un titlu național, o supercupă, o medalie europeană, respectiv trei finale de cupă și încă una de campionat. Pe această cale îi urăm mult succes în continuarea activității profesionale, dar și în plan personal.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *