Întreg proiectul nostru a fost o provocare. Un vis împlinit împreună de niște suporteri extrem de frumoși, îndrăgostiți iremediabil de baschet. Fiindcă ne place să avem vise mărețe și fiindcă știm că și vouă vă plac provocările – vă lansăm una. Aceea de a fi prima echipă de baschet din România cu peste 1.000 de abonați.
Începând de mâine, suporterii echipei noastre vor putea să își achiziționeze abonamentele pentru sezonul 2018-2019. Acestea vor fi valabile pentru toate meciurile de pe teren propriu organizate de către clubul nostru, fie ele în Liga Națională sau în Cupele Europene. Cardurile de abonat vor fi însoțite în acest sezon de un Fan-Pack cadou pentru cei care acceptă provocarea celor 1.000.
Prețurile abonamentelor vor rămâne aceleași de sezonul precedent, cu adăugarea unei noi categorii pentru copiii și elevii sub 18 ani – care vor avea un preț de acces de 75 de lei. Pentru adulți în schimb prețurile vor fi de 275 de lei respectiv 200 de lei pentru abonații vechi, pentru cei noi prețurile fiind de 300, respectiv 220 lei.
Tarifele abonamentelor rămân neschimbate, chiar dacă prețurile biletelor la meciurile importante din fazele superioare ale campionatului și la cele din Europa vor fi majorate. Acest lucru tocmai pentru că ne dorim să oferim facilități ridicate celor care au fost alături de noi peste ani, sau vor fi de acum înainte, continuând tradiția celor mai frumoși ani ai baschetului ordădean.
Astfel, începând de mâine – de la ora 10:00 va începe vânzarea abonamentelor. Atât pentru abonații vechi, care vor avea locurile rezervate în sistem, cât și pentru noii abonați – care își vor putea alege din locurile rămase libere în Arenă. Programul de comercializare va fi de la ora 10:00 la ora 14:00 – la Sediul Clubului (Strada Primăriei, nr. 3), respectiv de la 16:00 la 19:00 la Arena Antonio Alexe (Intrarea principală).
Suntem convinși că împreună putem realiza această provocare – aceea de a fi peste 1.000 de abonați îndrăgostiți de baschet, cei mai mulți din baschetul românesc și cea mai mare pondere de ocupare a locurilor prin abonamente într-o Arenă Sportivă din întreg sportul din țara noastră.
