Patru ani pe banca CSM-ului aniversați cu victorie la Timișoara

Așa cum statisticienii au remarcat faptul că CSM Oradea a reușit să învingă pe BC Timișoara după aproape trei ani de secetă, trebuie să evidențiem superioritatea lui Cristian Achim în duelurile directe cu Tudor Costescu. Vâlceanul l-a învins pe bucureștean, scor 87-79, în duelul echipelor mai sus amintite din etapa a 7-a în sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin.

A fost primul duel direct între cei doi antrenori români în actualele funcții. Dacă Achim a aniversat patru ani pe banca lui CSM Oradea, Costescu se află la primul sezon la Timișoara. Cei doi s-au confruntat de multe ori în calitate de adversari pe vremea când Costescu antrena pe BCM U Pitești.

Cei doi au avut nouă confruntări directe înaintea cele din data de 9 noiembrie 2013. Șapte dintre acestea au fost adjudecate de către Achim. Mai mult, de fiecare dată când echipa antrenată de către Costescu a fost gazdă victoria a aparținut lui CSM Oradea. Adică echipei antrenate de către tehnicianul în vârstă de 43 ani, originar din Râmnicu-Vâlcea.

Vorbim despre  81-78, la Pitești, în sezonul 2010/11. Apoi a fost 62-59, la Pitești, în sezonul 2011/12, respectiv 81-74, tot la Pitești, pe 9 ianuarie anul curent.

Așadar, după victoria de la Timișoara, din 9 noiembrie 2013, Cristian Achim are 5-0 în duelurile directe găzduite de către Tudor Costescu. La general scorul a devenit 8-2 pentru Achim.

Reamintim, așadar, Cristian Achim a aniversat patru ani pe banca lui CSM Oradea cu o victorie la Timișoara, în fața lui BC, pe care a învins-o de patru ori în 12 dueluri directe. Precedenta victorie a lui CSM Oradea asupra alb-violeților data din 11 decembrie 2010, când antrenor al Timișoarei era Dragan Petricevic.