Patru componenți ai generației 2008 reprezintă Academia CSM Oradea la Selecția Națională

Patru sportivi de la Academia CSM Oradea au fost convocați la Selecția Națională U14, eveniment organizat de Federația Română de Baschet, la Ploiești, în perioada 3-5 septembrie anul curent. Ei se numără între cei peste 150 de copii invitați la acest eveniment.

Cei patru sportivi orădeni sunt David Andrei Băran, Bogdan Pânzaru, Andrei Cristian Topai și Eduard Toth-Șerbescu. Aceștia vor fi însoțiți la evenimentul de la Ploiești de antrenoarea Melania Kokovay.

Selecția Naționala U14 va debuta cu o primă fază de “Trial”, în perioada 3-5 septembrie. Ulterior va avea loc o altă acțiune, de pregătire a sportivilor (masculin și feminin) selectați, care se va face în perioada 6-10 septembrie 2021.

Menționăm că echipa generației 2008 a participat în cursul săptămânii trecute la un eveniment în Ungaria.

Colectivul tehnic al stagiului de selecție și pregătire va fi format din lectori FECC, antrenori pentru categoria U14 din Grecia, antrenori români cu rezultate bune în CN U13 și CN U14.

Foto: Roby Boros

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *