Vujadin Subotic este cel de-al 4-lea jucător din lotul lui CSM Oradea care a depășit borna 200 în dreptul punctelor marcate. Muntenegreanul a stabilit un record personal de puncte marcate într-un meci din Liga Națională pe terenul campioanei în exercițiu a României, CSU Asesoft Ploiești.
Roș-albaștrii au beneficiat de 19 puncte din partea lui Vuja în partida cedată cu scorul de
66-79, la Sala Olimpia din Ploiești. Grație acestei prestații, Subotic a ajuns la un total
de 217 puncte marcate în primul eșalon baschetbalistic al României.
De notat că după 21 de etape disputate în actuala ediție de campionat, Subotic are același număr de puncte înscrise precum Sean Denison. Ei au medii de 10.3 puncte/meci și sunt devansați la total de către Titus Nicoară, autor a 282 puncte, respectiv de Daniel Dillon, autor a 235 puncte în Liga Națională – ediția 2013/14.
Lista jucătorilor cu peste 100 puncte marcate în actuala ediție de campionat este alcătuită în ordine din: William Franklin (173), Radovan Markovic (163), Bogdan Țibîrnă (148), Zarko Comagic (142). De notat că Will a jucat 20 de meciuri, iar Rade a bifat 15 prezențe. Toți ceilalți jucători au bifat câte 21 jocuri în actuala ediție de campionat.
În continuare, Daniel Popescu a contribuit cu 61 puncte, Reinar Hallik are 22 puncte, Andrei Ciordaș și Rareș Pașca au bifat câte 18, Sergiu Pop a adăugat 7, iar Horia Hora a înscris 4 puncte. Exceptându-l pe Dani, toți ceilalți jucători cu mai puțin de 100 puncte înscrise au un număr mai mic de meciuri disputate.
Foto: Roby Boros
