Patru medalii de aur pentru CSM Oradea la CN de Judo Tineret (U23)

Finala Campionatului Național de Judo Tineret (sportivi sub 23 de ani), s-a desfășurat la Poiana Brașov, în perioada 6-9 mai, cu respectarea strictă a protocoalelor și regulilor cerute de Ministerul Tineretului și Sportului și Ministerul Sănătății, Federația Internațională de Judo și Uniunea Europeană de Judo, adică cazare, masă și competiție în sistem „bulă”. Toți sportivii, antrenorii, arbitri și persoanele implicate în  organizarea competitiei au fost testate SARS-COV 2 premergător evenimentului. De asemenea s-au implementat măsuri stricte de dezinfecție,  igienizare, distanțare, purtarea maștii și așa mai departe.

Pentru Judo-ul orădean, Finala CN U 23, a reprezentat un real succes, în întrecerea masculină, sportivii judoka de la CSM Oradea, cucerind un număr de 3 titluri de campioni naționali în întrecerea individuală și titlul de campioană națională în întrecerea masculină pe echipe.

Performerii CSM Oradea, în întrecerea individuală masculină, care au concurat vineri și sâmbătă (7-8 mai), au fost:

               – Robert              Boldis                  66 kg     Loc  I    (Campion National)        4 victorii

               – Adrian              Olaru                   73 kg     Loc  I    (Campion National)        4 victorii

               – Alex George     Cret                     90 kg     Loc  I    (Campion National)        3 victorii

Duminică (09.05), în întrecerea rezervată echipelor, sportivii orădeni, au reușit să-și îmbunătățească performanța obținuta anul trecut, când au obținut titlul de vicecampioni naționali. Anul acesta, în finala Campionatului Național, au întâlnit aceeași echipă CSM-FC Argeș Pitești, pe care de data asta au învins-o cu 3-2, cucerind astfel titlul național.

Beneficiid de primul tur liber, judoka orădeni au învins în semifinale cu scorul de 3-2 echipa CSȘ-CFR-CSM  Ploiești.

Clasamentul final al întrecerii masculine pe echipe a fost:

               – CSM  Oradea                                Loc  I    (Campioana Nationala)

               – CSM-FC Arges  Pitesti                Loc  II   (Vice Campioana Nationala)

               – CSM Cluj-Dinamo Buc.              Loc III  (Medalie de bronz)

               – CSS-CSM-CFR  Ploiesti             Loc III  (Medalie de bronz)

               – CSS-Politehnica Iasi                      Loc  V

               – CSS-Rapid  Bucuresti                   Loc  V

Componența echipei CSM Oradea, pregătită de profesorii Emil Morar, Dan Fâșie și Laszlo Szoke, preparator fizic, Emil Falaus, a fost următoarea: Robert Boldiș și Cristian Penișoara (la 66 kg), Adrian Olaru și Claudiu Neagu (73 kg), David Fodor și Raul Dobocan (81 kg), Alex George Creț și Adrian Calmar (90 kg), Gabriel Farcaș și Fabrizio Mucenica (+90 kg).

În întrecerea de la Poiana Brașov, au mai concurat și un număr de șapte sportivi de la LPS-CSȘ Bihorul Oradea și unul de la CS Crișul Oradea, sportivi foarte tineri, pregătiti de profesorii Alexandru Goncearenco, Olimpia Ianc și Ioana Hanas, care s-au aflat și ei foarte aproape să urce pe podium, pierzând meciurile din finalele pentru medalia de bronz, ocupând în final locul 5. Este vorba despre: Gesica Fodor (la 63 kg), Carina Jurca (+78 kg) de la LPS-CSS Bihorul Oradea, respectiv Iasmina Gyoker (70 kg) de la CS Crișul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *