Perioada de pregătire continuă cu cinci meciuri pe teren propriu

Pe parcursul următoarelor două sfârșituri de săptămână, echipa de baschet CSM-U Oradea va disputa cinci jocuri de pregătire. Toate se vor desfășura pe teren propriu, adică la Arena Antonio Alexe din Oradea.

Formația pregătită de către Cristian Achim a participat la Cupa Energia, eveniment găzduit la Târgu-Jiu și la care au participat BC Mureș (vicecampioana României), Energia Târgu-Jiu (locul 3 în ultima ediție a Ligii Naționale și EuroChallenge), respectiv U BT Cluj-Napoca (locul 3 la încheierea sezonului regulat în precedentul sezon). Roș-albaștrii au suferit două înfrângeri, la diferențe de șapte, respectiv șase punte pe mâna formațiilor din Cluj și Târgu-Jiu.

Rezultatul final a trecut în plan secundar, CSM-ul având anumite teme și priorități în stabilizarea anumitor relații de joc, respectiv testarea diferitelor formule de joc la meciurile amintite. Totodată s-au făcut anumite reglaje de natură tactică în ambele faze ale jocului. Cu siguranță există motive de accentuare a lucrului în anumite situații de joc, dar există și motive de satisfacție în ceea ce privește potențialul echipei.

Următoarele jocuri vor reprezenta tot atâtea motive de pregătire a echipei pentru startul oficial al sezonului competițional 2015/16. Echipa are de urcat în formă sportivă, aspect asupa căruia staff-ul tehnic acordă multă atenție și se lucrează pentru atingerea acestui prag spre ultima parte a lunii septembrie, atunci când este programat startul oficial.

Programul echipei în următoarea perioadă:

Data Ora Meci
4 septembrie 18:00* Oradea vs Szolnok Olaj KK
5 septembrie 17:00 Oradea vs Szolnok Olaj KK
11 septembrie 17:00 Oradea vs Alba Fehervar
12 septembrie 19:00 Oradea vs MZT Skopje
13 septembrie 12:30 Oradea vs Inter Bratislava

* Prezentarea echipei pentru sezonul 2015/16