Precizări cu privire la biletele pentru ultimul act din Final Four 2016 by Superbet

CSM Oradea reamintește faptul că toate biletele pentru meciul de luni (11.04), pentru trofeul de Cupa României, din cadrul Final Four 2016 by Superbet, au fost epuizate. Partida se dispută la Arena Antonio Alexe, cu începere de la ora 19:00 și opune pe CSM CSU Oradea, respectiv U-Banca Transilvania Cluj-Napoca.

Toți posesorii de bilete trebuie să le prezinte la intrarea în Arena Antonio Alexe și sunt rugați să respecte locurile prevăzute pe aceastea. Excepție fac cele câteva tichete cu care s-a creat o confuzie, față de care clubul își manifestă regretul, însă situația a fost în cele din urmă remediată cu ajutorul și bunăvoința celor în cauză.

Reamintim faptul că cele 115 bilete cu valoare 10 lei rezervate pentru finala Cupei României au fost acordate suporterilor echipei U-Banca Transilvania Cluj-Napoca.

Accesul în Arena Antonio Alexe se va face în cursul zilei de luni (11.04), cu începere de la ora 17:00.

Totodată, anunțăm pe această cale că mai sunt bilete pentru All Star Game 2016 by Superbet, eveniment programat pentru marți (12.04), cu încpere de la ora 19:00. Acestea se vor pune în vânzare luni (11.04), la Arena Antonio Alexe, cu începere de la ora 17:00, pe holurile sălii. Prețul unui astfel de bilet este de 20 lei.