Prezentare Aliaga Petkimspor, următorul adversar al CSM CSU Raiffeisen Oradea în FIBA Europe Cup

Aliaga Petkimspor este următorul adversar al CSM CSU Raiffeisen Oradea în cupele europene. Va fi cel de-al 120-lea meci internațional cu caracter oficial pentru gruparea roș-albastră. Partida are loc miercuri (29.10), ora României 17:00 (ora locală 18) și se va desfășura în zona Aliaga, în orașul Izmir.

Va fi cel de-al 8-lea adversar diferit din Turcia pentru formația orădeană. Istoricul confruntărilor directe cu echipe din țara Semilunei poate fi consultat AICI.

Denumirea oficială a clubului este Petkim Spor Kulübü. A luat ființă în 2013, sub denumirea Socar Spor. Între timp numele echipei s-a schimbat în Aliaga Petkimspor. Actuala denumire este utilizată din vara anului 2023.

Jocurile de pe teren propriu le susține la Aliağa Belediyesi ENKA Spor Salonu, în districtul Aliaga, din localitatea Izmir. Sala a fost inaugurată în anul 2003 și are o capacitate de 2.500 locuri.

Districtul Aliaga are o populație de puțin peste 100.000 locuitori, dar orașul Izmir este unul dintre cele mai populate din Turcia, cu un număr ce se apropie de 5.000.000 locuitori incluzând zona metropolitană.

În plan sportiv, Aliaga Petkimspor a promovat în primul eșalon baschetbalistic al Turciei în vara anului 2020, atunci când a câștigat cel de-al 2-lea eșalon al Semilunei. Cea mai bună clasare de la promovare s-a consemnat în sezonul 2023/24, locul 7. A fost singurul sezon în care a evoluat în playoff-ul redutabilului campionat al Turciei. În sezonul 2024/25, Petkimspor s-a clasat pe locul 11, având 12 victorii din 30 partide disputate.

Antrenorul principal al echipei este Ozhan Civgin. Lotul de jucători cuprinde doi baschetbaliști nigerieni, doi americani, un olandez, un britanic, un lituanian și un leton. Efectivul este completat de jucători turci.

Rotația echipei turce cuprinde zece jucători. Principalele piese sunt Yannick Franke (Olanda, extremă), David Efianayi (Nigeria-SUA, fundaș), Phil Scrubb (Marea Britanie, fundaș) și Martynas Sajus (Lituania, pivot). De asemenea, contribuții importante pot venit de la Jehyve Floyd (SUA, pivot), Roberts Blumbergs (Letonia, pivot, fost jucător la CSU Sibiu în sezonul 2022/23 și finalist Champions League în sezonul 2204/25) și Yunus Sonsirma (Turcia, fundaș).

La ultima apariție, consemnată duminică (26.10), Petkimspor a învins Mersin, scor 90-86, pe teren propriu. Franke a totalizat 21 puncte, Efianayi a adăugat 20 puncte, 8 pase decisive, alți patru jucători având câte 10 puncte, iar al 7-lea marcator a contribuit cu 8 puncte.

În urma acestui succes, Aliaga Petkimspor are 2 victorii și 3 înfrângeri în întrecerea internă. Aici trebuie subliniat că eșecurile s-au consemnat cu Fenerbahce (deținătoarea Euroligii), Galatasaray (finalista Champions League) și Turk Telekom (angrenată în EuroCup). De asemenea, echipa din Izmir are 1-1 în FIBA Europe Cup, câștigând meciul de pe teren propriu cu CSM Corona Brașov, în prima etapă. Ulterior a pierdut în Cipru, cu Petrolina AEK Larnaca.

Partida dintre Aliaga Petkimspor și CSM CSU Raiffeisen Oradea va fi transmisă în direct pe platforma YouTube FIBA Basketball.