Prezentare Keravnos BC, următorul oponent din FIBA Europe Cup

CSM CSU Oradea susține următorul meci internațional în deplasare. Roș-albaștrii întâlnesc Kervanos BC, campioana în exercițiu a Ciprului. Meciul are loc miercuri (11.01), ora 19:00, la Nicosia.

În cele ce urmează vă invităm să facem cunoștință cu următorul oponent al formației antrenate de Cristian Achim.

Keravnos BC devine cel de-al 45-lea oponent diferit în cupele europene. Cipru devine cea de-a 21-a țară din care CSM CSU Oradea întâlnește un adversar. Meciul de la Nicosia va fi cel de-al 86-lea disputat de roș-albaștri pe plan internațional în competiții oficiale.

Cine este Keravnos BC

Denumirea oficială este Keravnos Strovolou. Clubul este stabilit în Strolovos, Nicosia. Clubul a luat ființă în 1926, iar secția de baschet a luat ființă în anul 1964, fiind unul dintre membri fondatori ai Federației Cipriote de Baschet, în anul 1966.

Culorile lui Keravnos sunt maro și galben. Culoare terțiară este negru.

Meciurile de pe teren propriu le dispută la Costas Papaellinas Arena. Sala are o capacitate de 2.000 locuri.

Primul titlu național a fost obținut în anul 1989. Palmaresul lui Keravnos cuprinde:

– 8 titluri de campioană națională
– 19 finale de campionat disputate
– 11 cupe naționale
– 14 finale de cupă jucate
– 7 supercupe naționale
– de 2 ori câștigătoare a celui de-al 2-lea eșalon
– locul 2 în FIBA EuroCup Challenge – ediția 2006/07

Din anul calendaristic 1987, Keravnos are trei secții funcționale: baschet – principală, respectiv tenis și fotbal – secundare. Tot atunci a deschis propria academie, focusându-se asupra activității juvenile în jocul de baschet. La ora actuală are peste 300 de sportivi legitimați la secția de baschet și este considerat cel mai important club din jocul de baschet în insulă.

Între 1995 și 2013, Keravnos a evoluat fără întrerupere în cupele europene. A fost fără îndoială locomotiva baschetului de club din Cipru, între performanțele obținute numărându-se victorii contra unor echipe celebre precum Zalgiris Kaunas sau KK Zadar. În 2017 a reluat participările continentală, incluzând prezențe în FIBA Europe Cup, respectiv în Basketball Champions League.

Cel mai important jucător care a evoluat vreodată pentru Keravnos este israelianul Guy Pnini, actualmente căpitanul lui Maccabi Tel-Aviv. Între jucătorii cu impact major în istoria lui la Keravnos se numără doi sportivi ce au evoluat în trecut în România. Este vorba despre Mohamed Abukar (Dinamo) și Kenny Barker (Steaua).

Antrenorul principal al lui Keravnos este grecul Michalis Kakiouzis. Acesta a jucat pentru cele mai importante cluburi din Grecia și a obținut performanțe notabile atât la nivel de club, cât și alături de echipa națională elenă. Amintim că acesta a fost antrenorul lui SCM U Craiova, oltenii jucând finala Cupei României sub comanda lui Kakiouzis, după ce au trecut în primul tur de CSM CSU Oradea.

Keravnos are în componență patru jucători străini. Trei sunt americani, iar unul este ucrainean. Cel din urmă, Olexandr Mishula, s-a alăturat echipei de curând. El ar putea să joace primul meci în actuala ediție FIBA Europe Cup chiar în compania lui CSM CSU Oradea. Acesta a venit în locul americanului Remy Abel. Nikos Stylianou este cel mai important jucător autohton din angrenajul lui Keravnos. Deondre Burns și Ousman Krubally sunt piesele de bază din angrenajul formației cipriote.

Meciul dintre Keravnos și CSM CSU Oradea are loc miercuri (11.01), ora 19:00 și va fi transmis în direct pe canalul YouTube FIBA The Basketball Channel.

Foto: FIBA.basketball