Radovan Markovic a urcat pe locul al 2-lea în ierarhia jucătorilor cu cele mai multe coșuri de trei puncte marcate în echipamentul lui CSM Oradea. El a izbutit această performanță în urma meciului câștigat în compania lui Dinamo București, scor 93-75, după prelungiri, în etapa a 9-a din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2015/16.
Markovic a înscris trei coșuri de pe semicerc în partida amintită, una pe care a terminat-o cu 60% la acest procedeu. Rade ajunge la un total de 179 reușite de trei puncte de la venirea la CSM.
Aflat la cel de-al 3-lea sezon în roșu și albastru, sportivul originar din Serbia are următoarea linie statistică la încercările de pe semicerc:
Liga Națională – 136/310 pentru 43.9% în 62 meciuri
Cupa României – 16/42 pentru 38.1% în 9 meciuri
EuroChallenge – 27/59 pentru 45.7% în 9 meciuri
Total – 179/411 pentru 43.5% în 80 meciuri disputate
Rade devine cel mai prolific marcator de aruncări de trei puncte între jucătorii aflați în prezent sub contract cu CSM-ul.
Rade îl devansează în ierarhia celor mai prolifici sniperi din istoria CSM Oradea pe Silviu Lupusavei. Fundașul în vârstă de 34 ani are 178 reușite din spatele semicercului pentru gruparea bihoreană. Lupusavei se află la cel de-al 4-lea sezon la CSM.
Liderul acestei ierarhii rămâne Nemanja Maric, autor a 225 coșuri de trei puncte în echipamentul CSM-ului. El are un număr total de 149 meciuri și procentaj de 30,2%. Maric a petrecut șase ani alături de CSM CSU Oradea.
În sezonul 2015/16, Rade Markovic are opt meciuri jucate în LNBM și medii stationale de 10.9 puncte, 3.3 pase decisive, 1.9 pase decisive și 0.4 intercepții și 1.9 posesii pierdute pentru 10.3 la eficiență în 22:53 minute pe partidă. Numătul 7 are un procentaj de 62% la aruncările de două puncte, 46% la trei puncte și 94% la linia de pedeapsă.
În cadrul meciului câștigat la București, împotriva lui Dinamo, după prelungiri, Markovic a stabilit două recorduri personale stagionale. Este vorba despre indicele de eficiență (18) și cel de +/- (22). De asemenea, și-a egalat recordul stagional de pase decisive (6), pe care l-a reușit în alte două ocazii, la meciurile cu Mureș și Cluj. Pe de altă parte, Markovic a irosit pentru prima dată o aruncare liberă în acest sezon competițional.
Foto: Roby Boros