Radovan Markovic: „Cred că va fi un spectacol agreabil pentru fani”

Radovan Markovic a prefațat confruntarea cu CSU Asesoft Ploiești, din etapa a 8-a în sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2013/14.

„Jucăm împotriva celei mai bune echipe din ultimii câțiva ani în baschetul românesc. Asesoft se află în aceeași situație ca și noi în campionat. Joacă bine și acest lucru se vede în clasament. Au mulți jucători noi, un lot extrem de bine structurat, mulți jucători străini. Au un număr mare de jucători pentru pozițiile înalte.

În ceea ce ne privește, jucăm pe teren propriu și am convingerea că va fi un spectacol agreabil pentru fani. Sper că sala va fi plină și sper că vom câștiga acest meci.”

Întrebat dacă meciul cu Asesoft constituie un prilej deosebit pentru un jucător precum este el, Markovic a precizat:

„Ne pregătim în regim normal. Desigur, fiecare echipă are specificul ei, are avantajele și dezavantajele sale. Ne străduim să adunăm informații despre Asesoft și antrenorul ne spune tot ce trebuie să știm. Vom încerca să descoperim și să speculăm punctele slabe ale celor de la Ploiești. Nicio echipă nu este de neînvins.

Eu cred că dacă ne pregătim bine din punct de vedere mental, lucru care nu este chiar ușor în condițiile unui program aglomerat de meciuri, putem să câștigăm. Trebuie să jucăm la capacitate maximă, să ne dăruim în teren, fiecare dintre noi. Cu siguranță fiecare dintre noi își dorește să învingă.”

Rade a vorbit și despre fostul său coleg de echipă din sezonul 2012/13, Dragan Zekovic, actualmente legitimat la campioana României:

„Zekovic este un jucător de excepție pe faza ofensivă. Are o calitate deosebită și poate să marcheze atât de la distanță, cât și de sub coș. Joacă atât poziția 4, cât și 5. Are talie impresionantă și se deplasează foarte bine pentru fizicul pe care îl are. A arătat deja la Asesoft de ce este un stare. Va fi o experiență interesantă să jucăm împotriva lui. În plus, Ploieștiul are alți jucători de interior de certă valoare precum Lee, Tica și Burlacu. Cred că oamenii noștri mari pot să facă față cu brio acestor adversari.”

Partida va avea loc la Arena Antonio Alexe în cursul serii de duminică (17.11), cu începere de la ora 19:00.