Reacții după aflarea adversarului în sferturile de finală ale Cupei României

Vestea cu numele adversarului (BC Timișoara) din sferturile de finală ale Cupei României la baschet masculin a fost dată de către Șerban Sere în cadrul unei conferințe de presă la care acesta a luat parte alături de Titus Nicoară, în cursul dimineții de luni (07.10).

Iată care au fost reacțiile celor doi cu privire la numele oponentului din sferturile de finală ale acestei competiții:

„Este unul dintre adversarii pe care îi anticipam. Este un adversar deosebit de valoros și pe care îl respectăm. Dar, totodată este un oponent pe care dorim să-l învingem. Îmi doresc să facem pasul spre Final Four” a precizat Șerban Sere, managerul CSM-ului.

„Deocamdată nu știu foarte multe lucruri despre echipele din campionat pentru că pur și simplu nu am văzut foarte multe lucruri despre ele. Am văzut Timișoara învingând la Pitești cu puțin noroc pe final. Dar, făcând abstracție de acest lucru, Timișoara a avut întotdeauna echipă bună. Cu siguranță își propune și de această dată obiective mărețe, dar cred că îi putem învinge. Vor fi două meciuri, cred eu, foarte echilibrate. Îmi doresc să ne calificăm mai departe.” a spus Titus Nicoară la aflarea veștii cu privire la adversarul din faza a doua a cupei.

Partidele se dispută pe 8 ianuarie 2014, la Oradea, respectiv 12 ianuarie 2014 la Timișoara. Învingătoarea se califică la turneul final al Cupei României.