Repere stagionale după meciul cu CSU Atlassib Sibiu

Sean Barnette, Will Franklin și Bogdan Țîbîrnă au atins noi borne stagionale în urma meciului câștigat de CSM CSU Oradea în etapa a 28-a din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2015/16. Roș-albaștrii au învins CSU Atlassib Sibiu cu scorul de 100-62.

CSM CSU Oradea a ajuns la exact 2.700 puncte de eficiență în urma meciului amintit. Roș-albaștrii au trecut de 2.300 puncte marcate, având la ora actuală 2.303. De asemenea, Oradea a ajuns la un total de 512 pase decisive în urma succesului amintit. Bihorenii au depășit borna 200 la intercepții, având în urma meciului cu Sibiul la un total de 208 intercepții.

Barnette a devenit primul jucător din lotul CSM CSU Oradea cu peste 500 puncte de eficiență în acest sezon competițional. Americanul are 505 puncte de eficiență la ora actuală. În altă ordine de idei, Sean are exact 150 coșuri marcate din acțiune în actuala ediție a Ligii Naționale (125 de două, respectiv 25 de trei puncte).

Franklin a devenit primul jucător ce depășește limita de 150 pase decisive în actuala stagiune. Căpitanul CSM-ului are 152 pase decisive.

Țîbîrnă este cel de-al 9-lea jucător din locul formației pregătite de Cristian Achim cu cel puțin 100 puncte marcate. Bogdan are un total de 101 puncte înscrise la ora actuală.

Foto: Roby Boros