Rezultat de excepție pentru Mihai Sorin Dringo la Jocurile Europene 2023

Atletul orădean Mihai Sorin Dringo a obținut un rezultat remarcabil la Cracovia (Polonia) în cadrul Jocurilor Europene „Cracovia Malopolska 2023”. Sportivul legitimat la CSM CSU Oradea, antrenat de către Robert Olah, a realizat un nou record național la categoria U23.

Deși anunțat inițial ca fiind înscris doar în proba de 4×400 metri mixt, Dringo a fost inclus în cele din urmă și în proba de 400 metri plat individual de către șeful delegației române în Polonia. Sportivul orădean a alergat proba în 45.76 secunde, ceea ce reprezintă un nou record național la României la categoria U23. Performanța a fost realizată pe Silesian Stadium, din orașul polonez Chorzow, în prima reuniune a concursului de atletism de la actuala ediție a Jocurilor Europene, în cursul serii de marți (20.06.2023).

Cu acest rezultat, Dringo s-a clasat pe locul al 3-lea în prima serie a probei de 400 metri plat de la Jocurile Europene. De notat că în cealaltă serie timpii au fost inferiori celui reușit de către sportivul orădean.

Iată timpii obținuți de sportivi în Divizia 2, acolo unde este repartizată România alături de Slovacia, Ungaria, Bulgaria, Islanda, Danemarca, Slovenia, Serbia, Croația, Estonia, Letonia, Ucraina, Republica Moldova, Lituania, respectiv Luxemburg:

Născut pe data de 6 Noiembrie 2001, Mihai Sorin Dringo corectează recordul deținut tot de el și stabilit în cursul acestui an calendaristic, oprind ceasul la 46.59 secunde, în cadrul IFAM World Athletics Tour Bronze, organizat la Gent (Belgia), în luna Februarie anul curent.

Joi (22.06), Mihai Dringo revine în concurs la Jocurile Europene 2023, urmând să ia startul alături de ștafeta României în proba de 4×400 metri mixt.

Pe parcursul anului calendaristic 2023, Mihai Sorin Dringo va participa la Jocurile Mondiale Universitare, găzduite în China.

Prima confruntare atletică de la Jocurile Europene 2023 va fi difuzată pe TVR 3, în cursul serii de marți (20.06), de la ora 23:50 (înregistrare).