Șapte jucători cu cel puțin 10 la eficiență în victoria cu Energia Rovinari

CSM Oradea a beneficiat de contribuții consistente din partea mai multor jucători în drum spre 92-73 în fața Energiei Rovinari, la ultimul joc oficial din anul 2013 pentru roș-albaștri. Aceștia au avut nu mai puțin de șapte jucători cu indice de cel puțin 10 la eficiență.

Sean Denison a realizat un double-double cu 11 puncte și 13 recuperări pentru un coeficient de 28 la eficiență. Canadianul, incert până la ora jocului, a fost cel mai bun om al CSM-ului în această confruntare.

Titus Nicoară a fost principalul marcator, cu 19 puncte, la care a adăugat 9 recuperări, pentru un coeficient de 21 la eficiență.

Daniel Dillon a contabilizat 15 puncte și 5 pase decisive pentru un coeficient de 18 la eficiență.

William Franklin a totalizat 8 puncte și 6 pase decisive cu indice de 12 la eficiență.

Vujadin Subotic a terminat cu 10 puncte marcate, fără posesie pierdută pentru 11 la eficiență.

Radovan Markovic a bifat 14 puncte, iar Bogdan Țibîrnă a terminat cu 8. Ambii au avut 10 în dreptul indicelui de eficiență.

Al 8-lea om în ordinea acestui coeficient a fost Zarko Comagic. El a terminat cu 9 la eficiență.

De notat că CSM Oradea a terminat cu 117 la eficiență în victoria care a tras cortina peste anul baschetbalistic 2013.