Sean Denison a încheiat anul 2013 în forță

Sean Denison, pivotul canadian al echipei de baschet masculin CSM Oradea, a încheiat în forță prima jumătate a sezonului competițional 2013/14. Sportivul înalt de 2.10 metri a fost cel mai bun om al roș-albaștrilor în victoria cu Energia Rovinari, scor 92-73, în etapa a 13-a din sezonul regulat.

Galerie foto

Venit în România după câteva sezoane la un nivel mai ridicat, Denison evoluând în țări precum Turcia, Germania și Rusia, sportivul în vârstă de 28 ani nu a reușit să impresioneze la început. El a avut evoluții șterse, având câteva execuții care au ridicat semne de întrebare cu privire la capacitatea sa de adaptare în țara noastră. Dovadă în acest sens sunt ratările inexplicabile din apropierea coșului, respectiv indicii de eficiență din prima lună și jumătate a sezonului competițional actual.

El a avut medii de 7.8 puncte, 2.4 recuperări și 2.0 posesii pierdute pe meci pentru 6.4 la eficiență în primele cinci etape ale Ligii Naționale de baschet masculin. Au urmat două jocuri în zile consecutive, ambele câștigate de CSM, la Pitești și București (cu Farul), pentru ca mai apoi să se consemneze debutul absolut al echipei în arena internațională.

De la începutul lunii noiembrie, Sean s-a transformat, fiind parcă un cu totul alt pivot decât cel pe care suporterii CSM-ului l-au văzut în debutul actualei ediții de campionat. Din data de 5 noiembrie, Denison a elevat nivelul jocului său și totodată a devenit o piesă grea în angrenajul echipei. Contribuțiile sale au devenit decisive pentru succesul roș-albaștrilor.

Statistic, Denison a avut următoarea linie în campionat, după începerea aventurii europene:

5 meciuri, 11.2 puncte, 9.0 recuperări, 1.6 pase decisive, 2.0 capace și 1.2 intercepții cu 1.4 posesii pierdute pe meci în 20.1 minute. Totul pentru un indice de 18.2 la eficiență.

Observăm în primul rând triplarea indicelui de eficiență, respectiv saltul impresionant la recuperări, puncte și contribuția sa în toate aspectele jocului. Îmbucurător este faptul că Sean nu face rabat de la efort, nivelul său de combativitate fiind la cel mai înalt nivel posibil pentru un jucător atât de mare din punct de vedere al taliei. De asemenea, pe lângă luptă, canadianul a overit multe momente de joc în care a fluidizat jocul, adică mingea nu se oprește la el dacă se află într-o zonă în care nu are posibilitatea să finalizeze.

În paralel, Denison a avut prestații excelente la nivelul EuroChallenge. Iată statisticile pivotului de la CSM în această competiție:

– 6 meciuri, 15.5 puncte, 9.0 recuperări, 1.5 pase decisive, 1.7 capace, 1.2 intercepții și 2.2 posesii pierdute pentru 19.5 la eficiență. A avut 59.7% la aruncările de două puncte, 14.3% la trei puncte și 61.5% la linia de pedeapsă.

De notat că Denison a fost liderul echipei din punct de vedere statistic în aventura europeană. El a avut cele mai multe puncte, recuperări și a fost liderul roș-albaștrilor din punct de vedere al eficienței.

Ar mai fi de adăugat faptul că indiferent de numele competiției respectiv de cel al oponentului, Sean Denison a avut un indice de cel puțin 10 în dreptul eficienței la toate meciurile disputate din 31 octombrie și până în prezent. Este vorba despre un număr total de 13 partide. Ca fapt divers, în aceste jocuri, media de eficiență a lui Denison a fost de 18.2.

Recorduri personale pentru Sean Denison în echipamentul CSM-ului:

– eficiență – 28 (Energia Rovinari)
– puncte – 20 (Krasnye Krylia Samara)
– recuperări – 13 (Gaziantep, Rovinari)
– pase decisive – 4 (Gaziantep, Rovinari)
– mingi câștigate – 4 (Atomeromu Paks)
– mingi pierdute – 5 (Gaziantep)
– capace – 4 (Atomeromu Paks)

La nivelul Ligii Naționale, în 12 partide disputate, Sean Denison are medii de 9.7 puncte, 5.3 recuperări, 1.2 pase decisive, 1.4 capace, 1.3 intercepții și 2.2 posesii pierdute pentru un indice de 12.7 la eficiență în 19:33 minute. El are procentaje de 60.7% la două puncte, 37.5% la trei puncte și 62.3% la linia de pedeapsă.

În jocul lui Denison putem remarca niște aspecte stabile. Unele pozitive, altele negative. Spre exemplu, Sean nu are dificultăți în situații de mismatch. Desigur, în faza ofensivă e normal să nu fie probleme din moment ce poate să-și bată adversarul cu o serie de procedee. Însă în apărare, Denison a demonstrat că poate să pună în dificultate jucători cunoscuți în Liga Națională ca fiind extrem de productivi în a crea și juca situații de mismatch (adică se schimbă împerecherile în apărare după un blocaj). Astfel, Oradea poate să joace cu schimb de oameni în multe situații inclusiv la blocaj între poziția 1 și 5. Sau dacă nu poate să o facă se întâmplă pentru că CSM-ul are dificultăți la poziția 5 a adversarului cu poziția 1 a bihorenilor. Nicidecum invers.

În schimb, Denison are dificultăți la linia de pedeapsă. Procentajul este în ușoară urcare față de sezonul precedent, însă puțin peste 60% nu poate fi mulțumitor, mai ales că vorbim despre un jucător capabil să-și câștige liberele prin muncă. În plus, Sean are dificultăți în a ridica mingea atunci când se află în spațiul de trei secunde. Fiind o zonă aglomerată, unde contactele sunt frecvente, dacă pivotul nu duce mingea sus imediat ce a recepționat-o va avea dificultăți să evite abaterile de pași. Iar Denison a fost sancționat frecvent cu această abatere. E o chestiune intrată deja în mecanismul jucătorului, indicațiile și eforturile antrenorului de a corecta acest lucru sunt vizibile. Totul depinde de modul în care jucătorul are capacitatea de a corecta acest lucru. Deloc ușor la vârsta și experiența acumulată de jucătorul canadian.

Având ultima impresie, lăsată pe parcursul lunilor noiembrie și decembrie, perioadă în care nu a avut nicio prestație modestă, Sean Denison se anunță un jucător de mare importanță pentru CSM Oradea în cea de-a doua jumătate a sezonului competițional 2013/14. El pare să-și fi găsit locul în angrenajul lui Cristian Achim, se simte bine la Oradea, având alături familia și este un jucător cu o energie și determinare pe care le va afișa în orice meci, indiferent cine este adversar sau care sunt condițiile.

Notă
Galeria foto vă direcționează spre pagina de facebook CSM Oradea