Șerban Sere vorbește despre turneul LEN Champions League găzduit la Oradea

Șerban Sere, directorul CSM Oradea, a participat la o conferință de presă organizată miercuri (28.09), la sala mică a Primăriei Municipiului Oradea. În cadrul acestei întâlniri cu reprezentanții presei sportive din municipiu, conducătorul clubului a prefațat turneul LEN Champions League programat a se desfășura la bazinul olimpic Ioan Alexandrescu din Oradea în perioada 30 Septembrie – 2 Octombrie anul curent.

Acesta a declarat următoarele:

Ne aflăm în fața unui eveniment important la polo. Atât organizatoric, cât și sportiv. Așteptările noastre sunt mari înaintea turneului preliminar LEN Champions League. Ne dorim să ne calificăm. Am construit un lot de jucători cu care aspirăm la câștigarea titlului național, precum și la un parcurs internațional care să ne facă cinste.

Nu vom face compromisuri în ceea ce privește obiectivele trasate atât pe plan intern, cât și în cupele europene. Este evident că vizăm o comportare cât mai bună în Champions League, dar în același timp, vom trata participarea în EuroCup, dacă se ajunge acolo, cu maxim de responsabilitate și cu dorința de a merge cât mai departe.

Prin prisma transferurilor efectuate în această vară consider că avem un lot competitiv, cu șanse de a se lupta la titlul național. Anii trecuți nu am fost departe de această realizare, dar anumite lucruri ne-au impiedicat să câștigăm finala Superligii.”

Concret, referitor la turneul din această săptămână, directorul CSM Oradea a declarat:

„În ceea ce privește turneul Champions League pe care îl găzduim, văd Savona și Galatasaray drept principalii pretendenți la calificare. Nu avem foarte multe date despre echipa din Israel, dar conform calculelor hârtiei echipa noastră se va lupta cu cele două echipe menționate pentru calificarea în faza următoare.”