Lupta pentru calificarea în faza următoare din FIBA Europe Cup – ediția 2025/26 la nivelul Grupei C pare să fie o afacere în trei. La jumătatea sezonului regulat, trei din cele patru formații au câte două victorii și o înfrângere, iar ultima clasată nu a simțit gustul victoriei până la această oră.
CSM CSU Raiffeisen Oradea are 2-1 la general, similar lui Aliaga Petkimspor și Petrolina AEK Larnaca. În schimb, CSM Corona Brașov a ajuns la 0-3.
Departajarea între trei echipe aflate la egalitate se face pe baza rezultatelor directe. Iată ce s-a întâmplat între cele trei:
– Etapa 1, 15.10.2025, CSM CSU Raiffeisen Oradea vs Petrolina AEK Larnaca, scor 89-75
– Etapa 2, 22.10.2025, Petrolina AEK Larnaca vs Aliaga Petkimspor, scor 84-78
– Etapa 3, 29.10.2025, Aliaga Petkimspor vs CSM CSU Raiffeisen Oradea, scor 84-73
Drept urmare, situația în clasamentul în trei este următoarea:
1. Aliaga Petkimspor – 1/1 (+5)
2. CSM CSU Raiffeisen Oradea – 1/1 (+3)
3. Petrolina AEK Larnaca – 1/1 (-8)
Amintim că doar locul 1 la încheierea etapei a 6-a are asigurat locul în TOP 16, deoarece sunt zece grupe în actuala configurație FIBA Europe Cup. Lista echipelor calificate va fi completată în urma alcătuirii unui clasament special între ocupantele locurilor 2. Cele mai bune șase locuri 2 vor avansa în faza următoare a întrecerii.
La întocmirea ierarhiei locurilor 2 se ia în considerare numărul de victorii obținute în propria grupă. Următorul criteriu de departajare este diferența generală de coșaveraj în urma tuturor meciurilor disputate în propria grupă. Ținând cont de cele enumerare, ierarhia locurilor 2 la jumătatea sezonului regulat se prezintă în felul următor:
1. Surne Bilbao – 2/1 (+102)
2. Pallacanestro Reggiana – 2/1 (+41)
3. Falco Szombathely – 2/1 (+34)
4. UCAM Murcia – 2/1 (+26)
5. Rasta Vechta – 2/1 (+24)
6. Rostock Seawolves – 2/1 (+21)
7. CSM CSU Raiffeisen Oradea – 2/1 (+8)
8. PAOK Salonic – 2/1 (+3)
9. Neftchi IK Baku – 2/1 (0)
10. BC Prievidza – 1/2 (+4)
Așadar, dacă s-ar trage linie la jumătatea sezonului regulat, CSM CSU Raiffeisen Oradea ar rata la limită calificarea în faza următoare a competiției.