Sportivii și echipele CSM Oradea între laureații galei DJST Bihor pe anul 2024

Echipele și sportivii CSM Oradea au fost premiați la Gala Direcției Județene de Sport și Tineret Bihor la disciplinele olimpice pe anul calendaristic 2024. Evenimentul s-a desfășurat joi (13.02), la Oradea Arena.

Premergător premierii s-a anunțat că ierarhiile au fost întocmite în baza unor criterii aprobate prin ordin de ministru, pentru reprezentanții sporturilor olimpice.

Laureații CSM Oradea în cadrul galei prezidate de către directorul DJST Bihor, Petruț Drăgan, au fost:

Cei mai buni sportivi

– Locul 1 – Alex George Creț (judo, categ. 90 Kg masculin), antrenori Emil Morar și Dan Fâșie
– Locul 3 – Ioan Dzitac (judo, categ, 73 Kg masculin), antrenori Emil Morar și Dan Fâșie
– Locul 4 – Giulia Safina Popa (tenis), antrenori Lucian Popa, Dana și Marius Marinău
– Locul 7 – Maxim Țugulea, dublă legitimare CSM Oradea, LPS Bihorul (judo, categ. 81 Kg, masculin), antrenori Emil Morar și Dan Fâșie
– Locul 10 – Alexandra Drăgan (scrimă, spadă feminin), antrenor Andrei Timoce

Cele mai bune echipe

– Locul 1 – CSM CSU Oradea (baschet masculin), antrenori Cristian Achim, Radovan Markovic, David Karsai, Marius Marinău
– Locul 2 – CSM Oradea (polo pe apă masculin), antrenori Petar Kovacevic, Ciprian Cîmpianu

Premii speciale, ca urmare a participării la Jocurile Olimpice de vară de la Paris au primit sportivii CSM Oradea, Alex George Creț (judo) și Levente Vancsik (polo pe apă).