CSM Oradea, JC Liberty și LPS CSȘ Oradea organizează un stagiu comun de pregătire în disciplina judo pentru seniori, tineret, juniori, masculin și feminin. Evenimentul se va desfășura între 29 ianuarie și 3 februarie 2018, la Sala de Judo a LPS Bihorul Oradea (str. Matei Basarab, nr. 4). Sunt invitate loturile olimpice de seniori, cele naționale de tineret și juniori, respectiv cluburile din țară care doresc să participe.
Ulterior, între 5-10 februarie anul curent, în aceeași locație se va desfășura un stagiu similar destinat categoriilor de vârstă U18, U15, U15, masculin și feminin. Acesta se va desfășura în aceeași locație, iar invitate sunt loturile naționale de cadeți ale României, respectiv cluburile din întreaga țară.
Informații suplimentare la profesorul Emil Morar (telefon 0744226482).