Suporterii și echipa, din nou împreună!

Devenită deja tradiție, joi a avut loc întâlnirea anuală dintre suporteri și antrenorul echipei Cristian Achim. Acesta a fost însoțit această dată și de către Bobe Nicolescu și Vaidas Kariniauskas, care s-au alăturat șuetei dintre fani și favoriți de pe holurile Arenei Antonio Alexe. A fost un prilej numai bun de a rememora victoria frumoasă din urmă cu doar o seară împotriva Clujului, dar și un prilej în care fanii au aflat lucruri inedite din viața sportivilor, antrenorilor și din viața clubului favorit.

 

Vaidas Kariniauskas s-a declarat extrem de mulțumit de faptul că a ajuns la Oradea și că i-au trebuit doar 10 minute până să se decidă să semneze. Asta, ulterior unei discuții telefonice avute cu antrenorul Achim. Tot Vaidas a mai transmis suporterilor ”secretul” prin care și-a îmbunătățit jocul la Oradea, motivația de a câștiga împotriva fostei echipei, dar mai ales motivația de a câștiga campionatul.

 

La rândul lui, Bobe Nicolescu a făcut o paralelă între trecerea din capitală la Oradea, motivele pentru care crede că se poate dezvolta profesional pe malul Crișului Repede, vorbind ulterior despre sentimentele pe care le trăiește de-a lungul unui meci. A încheiat spunând că își dorește mereu să câștige când se întoarce în București jucând în fața familiei și prietenilor, iar meciul de mâine seară împotriva Stelei e un prilaj foarte bun pentru asta.

 

Antrenorul Cristian Achim a petrecut peste o oră și jumătate alături de suporteri, într-o atmosferă dezinvoltă și prietenească, în care cei prezenți au putut să înțeleagă mai ușor cum se pregătește un meci, primind un instrunctaj ad-hoc despre cum a fost abordat meciul contra Clujului, disputat cu o zi înainte. De la procesul de scouting al jucătorilor adverși, la distribuirea și asimilarea informației de către jucători, până la sentimentele și trăirile din timpul partidei. Toate au fost prefațate pe înțelesul celor prezenți, cu o răbdare de… antrenor!

Un alt subiect extrem de gustat de către leii roșii prezenți, a fost cel al pregătirii unui sezon. De la discuțiile cu actualii jucători, la prelungiri de contracte sau scoutingul de noi jucători (cu peripețiile de rigoare) și până la încropirea unui lot competitiv, toate au fost prezentate celor aproximativ 30 de orădeni care au ales să își petreacă încă o seară alături de noi.

Discuția a început și s-a terminat cu gândurile din acest final de sezon, gândurile la titlu și concluzionând că nimic nu este imposibil, atunci când suntem toți împreună! Și pentru asta trebuie să mulțumim tuturor suporterilor – fiindcă sunteți mereu alături de noi!