Echipa națională a României a pierdut partida cu Muntenegru la Campionatul European de polo de la Budapesta. partida desfășurată joi (17.07), s-a încheiat cu scorul de 13-8 în favoarea vicecampioanei în exercițiu a Europei și a planetei.
Partida a demarat sub semnul echilibrului, prima secvență încheindu-se la egalitate, scor 2-2. Au urmat 16 minute de joc în care muntenegrenii au fost superiori. Aceștia au realizat un parțial de 8-2 ce a cuprins cinci reușite pe parcursul secvenței a 3-a. În ultimele opt minute tricolorii au fost mai buni, câștigând sfertul cu 4-3.
Tiberiu Negrean a fost cel mai bun marcator al tricolorilor. Poloistul de la CSM Digi Oradea a punctat de patru ori. Ceilalți realizatori ai României au fost Cosmin Radu, Andrei Bușilă, Alexandru Matei Guiman și Alexandru Ghiban, fiecare cu câte o reușită. De cealaltă parte, Mladan Janovic și Nikola Janovic au avut câte trei reușite fiecare.
În prezent formația pregătită de către Dejan Stanojevic are o victorie și două înfrângeri, în vreme ce Muntenegru bifează a 3-a victorie consecutivă.
Următorul meci al echipei României este programat pentru sâmbătă (19.07). Adversar este Grecia. Elenii au două victorii și o înfrângere la activ.