Tech Stack Apps - CSM Oradea official tech partner

Tomislav Radic este noul inter dreapta al echipei de handbal masculin

Tomislav Radic se alătură echipei de handbal masculin CSM Oradea. Originar din Croația, jucător ce evoluează pe post de inter dreapta, acesta este în vârstă de 28 ani, pe care i-a aniversat pe data de 21 Iunie.

Înalt de 1.97 metri, cântărind 105 kilograme, jucător de mâna stângă Radic are o bogată experiență în afara granițelor Croației. El a jucat în țara natală pentru Dubrovnik și Umag. De asemenea, a jucat în Emiratele Arabe Unite pentru Al Nasr.

Radic sosește în țara noastră după ce în sezonul anterior a evoluat în Ungaria, la Komlói Bányász SK, formație ce a câștigat 11 meciuri și a remizat de trei ori în ediția 2021/22 a primului eșalon din țara vecină. Amintita grupare s-a clasat pe locul al 7-lea din totalul de 14 poziții.

Pe parcursul stagiunii recent încheiate, Radic a bifat 15 apariții și a înscris 21 goluri pentru Komló. De altfel, el a jucat în Ungaria pe parcursul celei de-a 2-a jumătăți de campionat.