Andrei Mandache, Bobe Nicolescu și Goran Gajovic, sportivi legitimați la CSM CSU Oradea, au evoluat în ultimele zile pentru echipele naționale ale României și Muntenegrului în cadrul campaniei de calificare pentru FIBA Basketball World Cup 2019. Primii doi au evoluat în ambele partide ale ferestrei din februarie 2018, iar cel din urmă au jucat în al 2-lea meci.
România a repurtat un succes istoric, scor 58-56, în Croația. Tricolorii au obținut prima victorie împotriva unei țări care l-a dat pe poate cel mai mare jucător de baschet european, Drazen Petrovic. Bobe Nicolescu a reușit 7 puncte, 6 recuperări și 2 intercepții în 26 minute de joc, iar Andrei Mandache a totalizat 5 puncte, 6 recuperări, 5 pase decisive și 3 intercepții în aproape 36 minute pe parchet.
Trei zile mai târziu, reprezentativa României a primit vizita Italiei, multiplă campioană olimpică în baschet. Vulturii au fost depășiți cu scorul de 50-101, în meciul disputat la Sala Polivalentă Cluj-Napoca. În cadrul acestui meci, Andrei Mandache a totalizat 13 puncte, 4 pase decisive în 32 minute de joc, iar Bobe Nicolescu a totalizat 2 puncte și 5 recuperări în 19 minute pe parchet.
După aceste meciuri, România are 2-2 la general și se menține pe locul al 2-lea în Grupa D.
Muntenegru a fost învinsă în Spania, scor 67-79. Meciul s-a desfășurat luni (26.02), la Zaragoza. Goran Gajovic a petrecut 20 minute pe parchet perioadă în care a totalizat 4 puncte, o recuperare, o pasă decisivă și un capac.
Echipa națională a Muntenegrului are 1-3 la general și se situează pe locul al 3-lea în clasamentul Grupei A.
Ultima fereastră din prima fază a actualei campanii de calificare la FIBA Basketball World Cup 2019 este programată în ultimele zile ale lunii iunie și începutul lunii iulie 2018.
Foto: FIBA.basketball
