Următorul meci al echipei de baschet: marți (03.03), ora 19:00. Adversar: BC CSU Sibiu!

CSM CSU Oradea primește vizita echipei BC CSU Sibiu în cadrul etapei a 4-a din Grupa Roșie a Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2019/20. Meciul se va desfășura pe data de 3 martie 2020 (marți), cu începere de la ora 19:00, la Arena Antonio Alexe din Oradea și va fi transmis în direct la DigiSport.

Acesta este primul joc oficial după finala Cupei României, desfășurată pe 10 februarie anul curent. Totodată, este primul meci de Liga Națională pentru CSM CSU Oradea după cel din 1 februarie 2020.

Reamintim că CSM CSU Oradea are un bilanț general de 14-2 și se situează pe locul 1 în Liga Națională de baschet masculin – ediția 2019/20, având un meci mai puțin disputat. BC CSU Sibiu are 11-6 și se situează pe locul 3.

Vom reveni cu informații referitor la comercializarea biletelor. Abonamentele sunt valabile la acest meci.