CSM CSU Oradea a învins FC Argeș Pitești, scor 76-67, în cadrul etapei a 5-a din Liga Națională de baschet masculin – ediția 2024/25. Partida a avut loc sâmbătă (19.10), la Pitești Arena. În pofida unui joc mai puțin reușit, formația de pe Crișul Repede a controlat sfertul decisiv, când a beneficiat de un Sayeed Pridgett letal, pentru a-și păstra bilanțul imaculat în campionat.
Partida a demarat cu o reușită pentru formația gazdă, dar Brandon Brown a replicat de pe semicerc. CSM-ul a venit la conducere și s-a menținut în avantaj pe toată durata primei jumătăți a partidei. Radovan Djokovic a fost de neoprit pentru bihoreni, acesta marcând 14 puncte în prima jumătate a confruntării. Oradea a avut probleme la semicerc, însă a terminat secvența inaugurală în avantaj, scor 22-14.
Roș-albaștrii au avut probleme cu faulturile și l-au trimis cu regularitate la linia de pedeapsă pe Rashard Odomes. Niciuna dintre echipe nu a fost precisă la linia de pedeapsă în primele 20 minute de joc ale întâlnirii. Piteștiul a avut o prestație mult mai bună decât a orădenilor de la distanță și s-a apropiat la un singur punct, scor 35-34, consemnat la pauza mare.
Repriza secundă a început modest pentru roș-albaștri. Argeșenii au profitat și au preluat conducere pe tabela de marcaj. Au urmat câteva schimbări la conducere pe tabela de marcaj, defensiva CSM-ului neavând soluții. Jocul superior al echipei din Pitești a continuat, aceasta desprinzându-se la două posesii. Problemele defensive s-au accentuat, Oradea intrând din nou foarte repede în penalizare. Travante Williams a restabilit egalitatea de la mare distanță în minutul 28, dar a comis cea de-a 4-a greșeală personală. După 30 minute de joc FC Argeș a fost în avantaj, scor 55-53.
Sfertul 4 a demarat cu 11 puncte consecutive semnate Sayeed Pridgett, lucru ce a determinat un timeout în tabăra gazdă. Replica a venit imediat după reluare, însă Oradea a răspuns și s-a desprins la cinci puncte. Formația gazdă a restabilit egalitatea pe tabela de marcaj. A urmat un parțial de 9-0 în favoarea CSM-ului alimentat de către Brown. Oradea a controlat finalul și a obținut a 5-a victorie în competiția internă.
Sayeed Pridgett a totalizat 23 puncte, 5 recuperări, Brandon Brown a adăugat 11 puncte, 4 pase decisive, Kris Richard a încheiat cu 10 puncte, iar Donatas Tarolis a terminat cu 9 puncte, 5 recuperări pentru CSM CSU Oradea. De cealaltă parte, Radovan Djokovic a reușit 20 puncte, iar Corey Allen Williams a adăugat 13 puncte, 6 pase decisive pentru FC Argeș Pitești.
CSM CSU Oradea are 5-0 la general și se menține în fruntea Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2024/25. Bihorenii completează cu brio o săptămână cu deplasări.
Cele două echipe se întâlnesc din nou miercuri (23.10), ora 19:00. De această dată meciul va avea loc la Oradea Arena și contează pentru etapa a 3-a din Grupa E în FIBA Europe Cup. Bilete se găsesc AICI, abonamentele fiind valabile la meci. Partida va fi transmisă în direct pe DigiSport, respectiv pe FIBA The Basketball Channel (YouTube).