Victorie în primul meci cu Triumf București

CSM Oradea a învins Triumf București, scor 23-5, în prima confruntare din returul Superligii Naționale de polo pe apă – ediția 2021/22. Meciul a avut loc marți (01.02), la bazinul Crișul.

Jocul a fost controlat de gazde, acestea desprinzându-se încă de la început pe tabela de marcaj. Oaspeții au avut o repriză a 2-a solidă, însă CSM Oradea și-a impus superioritatea în ultimele două secvența de joc și a marcat ultimele nouă goluri ale confruntării. Scorul pe reprize: 7-1, 2-2, 5-2, 9-0.

Marcatorii CSM Oradea în acest meci: Nichita Ilisie – 6 goluri, Mateja Asanovic, Istvan Szabo, Kirill Rustamov și Silvian Colodrovschi – 3 goluri fiecare, Murat Shakenov și Ferenc Czenk (foto) – 2 goluri fiecare, respectiv Viktor Kovats – 1 gol.

Aceasta esta a 5-a victorie din tot atâtea meciuri disputate de CSM Oradea în retur. Formația pregătită de Dorin Costrăș și Ciprian Cîmpianu are 17 victorii și 2 înfrângeri în actuala ediție de campionat.

CSM Oradea și Triumf București se vor duela din nou miercuri (02.02), ora 11:00, în aceeași locație.

Foto: Roby Boros