Echipa de handbal masculin CSM Oradea a depășit HC Argeș Pitești într-un meci desfășurat duminică (15.11), la Arena Antonio Alexe. Rezultatul final a fost de 39-29.
Bihorenii s-au desprins de la început, marcând șapte din primele opt goluri ale parrtidei, iar la jumătatea confruntării scorul era de 20-12. Ofensiva CSM-ului a continuat să producă și în partea a 2-a, însă la celălalt capăt al terenului lucrurile nu au mai funcționat la fel de bine, iar vizitatorii au reușit să reducă din handicap. Pe final, elevii lui Sebastian Tudor s-au desprins din nou și au mărit ecartul la zece lungimi.
Georgel Haiduc a contabilizat 13 reușite, iar Angelo Svoboda a adăugat 9 goluri pentru CSM. Stelian Babici a terminat cu 5 goluri fiind al 3-lea realizator al învingătorilor. În replică, Adrian Ciuculete a marcat de 7 ori.
Oradea are trei victorii, un rezultat de egalitate și patru înfrângeri, bilanț identic cu alte trei echipe din seria. CSM-ul împarte locurile 6-10 cu Sighișoara, Sibiu, Brașov și Sebeș.
În etapa a 10-a, CSM Oradea joacă în deplasare cu CSU Politehnica Timișoara, satelitul echipei din primul eșalon. Partida se va desfășura la finele săptămânii următoare.
Foto: Roby Boros