Victorie pentru România, la Oradea

Echipa națională de seniori a României a învins Ungaria, scor 81-63, în cel de-al 3-lea meci de verificare pe care cele două reprezentative le-au disputat în ultima săptămână. Partida de sâmbătă (13.07) a avut loc la Oradea. Scor pe sferturi: 13-17, 23-22, 27-13, 18-11.

Adrian Tudor a fost cel mai bun marcator cu 13 puncte. El a avut însă și opt posesii pierdute. Mihai Silvășan a totalizat 12 puncte și 7 recuperări, iar Cătălin Baciu a avut 7 puncte și 9 recuperări pentru învingători.

Titus Nicoară, recent revenit la CSM Oradea, a avut 8 puncte, 6 recuperări și 2 pase decisive în 16 minute de joc. În schimb, Laci Lazar, cel care tocmai s-a transferat de la CSM Oradea, a petrecut cinci minute în teren, având un punct și o intercepție.

România obține a doua victorie în fața Ungariei, după 74-70, în partida de joi (11.07), desfășurată tot la Oradea, dar fără public. În primul meci, desfășurat duminică (07.07) la Kecskemet, Ungaria s-a impus cu scorul de 74-56.

Echipa națională continuă pregătirea la Oradea până la 17 iulie, atunci când este programată plecarea în Portugalia, pentru un turneu de pregătire, unde va întâlni primele reprezentative ale Portugaliei și Belarusului.