Vineri (05.05), CSM Oradea susține ultimul meci din Liga Zimbrilor – ediția 2022/23

Echipa de handbal masculin a Clubului Sportiv Municipal Oradea se deplasează la Baia Mare pentru ultimul meci din sezonul competițional 2022/23. Formația antrenată de către Cosmin Liberț întâlnește pe CS Minaur Baia Mare, în cadrul rundei a 26-a din Liga Națională.

Meciul dintre Minaur Baia Mare și CSM Oradea are loc vineri (05.05), ora 17:00, la Sala Sporturilor Lascăr Pană din Baia Mare.

Clasată pe 14, ultimul loc al ierarhiei, formația orădeană având patru puncte acumulate în clasament, nu mai poate părăsi locurile direct retrogradante din primul eșalon al țării. CSM-ul are un punct obținut din precedentele deplasări și se duelează cu ocupanta locului 2, echipă ce are nevoie de victorie pentru a-și consolida poziția în clasament.

În tur, meci desfășurat în luna Noiembrie 2022, la Arena Antonio Alexe, CSM Oradea a fost învinsă de Minaur cu scorul de 25-22.