Vizită la Saratov, Rusia

Un secol s-a scurs de la începerea primei conflagrații mondiale. Un conflict armat cu conotații politice ce a implicat peste nouă milioane de combatanți și peste șapte milioane de victime. Tot atâtea sau poate chiar mai multe motive de regret pentru întreaga omenire.

CSM-U Oradea, fără nicio legătură cu acest eveniment de tristă amintire, vizitează Rusia – una dintre cele mai mari forțe economice, armate și politice de pe glob – pentru al 2-lea sezon consecutiv. În urmă cu un an roș-albaștrii au fost prezenți la Samara – loc strategic stabilit de sovietici ca fiind loc de refugiu pentru administrația prezidențială în eventualitatea în care naziștii ar fi pătruns adânc în spațiul sovietic pe parcursul celui de-al 2-lea Război Mondial fiind înconjurat de două ape, Volga și Samara.

De această dată, vicecampioana României se prezintă la Saratov. Centru administrativ al regiunii Samara Oblast, orașul în care CSM-ul va juca baschet este un port pe Volga. La ultimul recensământ, polupația orașului a atins 837.900 locuitori, în foarte ușoară scădere față de ultimul recensământ condus în perioada Uniunii Sovietice.

Delegația CSM-ului a ajuns la destinație după ce a părăsit țara în cursul dimineții de luni, în jurul orei 4. A urmat un zbor de la Budapesta spre Viena, acolo unde echipa s-a îmbarcat spre aeroportul Domodedovo, singurul din capitala Rusiei care programează curse spre Saratov. Problema constă în faptul că pe acest aeroport nu aterizează avioane ce pleacă din București sau Budapesta, motiv pentru care itinerarul roș-albaștrilor a fost cu totul altul decât în cazul unei destinații mai familiare decât Saratov. Astfel, după 17 ore pe drum cu autocarul și trei avioane, vicecampioana României a ajuns în Rusia, la Saratov, într-un oraș complet înghețat.

unnamed

Legătura cu partea introductivă a acestui text se datorează faptului că Saratov a fost capitala Republicii Germane Volga. Aici s-au stabilit, în ultimii 200 de ani, aproximativ 800.000 germani. Motiv suficient de bun pentru naziști de a-și stabili cartierul general în Saratov Oblast în timpul celui de-al 2-lea Război Mondial.

Prezența germanilor în comunitate se face simțită la tot pasul. Oameni de știință, arhitecți, muzicieni și investitori cu origini germane și-au pus amprenta asupra întregii existențe a orașului Saratov. În prezent acesta este unul dintre cele mai „germanice” orașe din această regiune a planetei. Clădiri istorice, precum cele în care sunt sediile universităților și conservatoarelor din localitate au fost ridicate de arhitecți germani stabiliți în oraș. Până la invazia nazistă, pe baza conflictului existent între sovietici și germani la nivel politic și armat, mulți germani stabiliți în Saratov au fost deportați în Uzbekistan, Siberia și Kazahstan. Istoria consemnează un exod al populației cu origine germană din zona Saratov în cursul anilor 80, atunci când Războiul Rece a atins cote ridicate.

Alături de populația rusă și germană, pot fi întâlniți rezidenți de etnie tătară, ucraineană ori israeliană.

Din punct de vedere sportiv, în Saratov există câte o echipă de baschet, fotbal și hochei pe gheață. Avtodor Saratov este singura echipă ce activează la cel mai înalt nivel posibil, Liga VTB. Echipa de hochei joacă în cel de-al 2-lea eșalon, iar cea de fotbal în cel de-al 3-lea eșalon al Rusiei.

Echipa de baschet a câștigat Superliga Rusiei în sezonul 2013/14 și din actuala stagiune evoluează în Lia VTB. De-a lungul timpului, pentru echipa de baschet din Saratov au jucat sportivi precum Evgeny Pashutin (antrenorul lui Unics Kazan), Zakhar Pashutin, Beno Udrih, Artur Drozdov, Vladimir Veremeenko, Sergei Monia, Victor Khryapa, Sam Mack, Roberts Stalemahers, Benjamin Eze și alții.

Printre cele mai celebre personalități născute și/sau educate la Saratov remarcăm pe: Roman Abramovich (proprietarul echipei de fotbal Chelsea Londra), Oleg Antonov (creator în industria aviației, cel ce poartă numele avioanelor Antonov), compozitorul Leonid Sobinov, ori chimistul Nikolay Semyonov, câștigător al premiului Nobel.

saratovbridge

Cea mai impozantă construcție germană care a rezistat conflictelor armate este catedrala romano-catolică St. Klementy, amplasată pe strada Nemetskaya. Podul Saratov (foto), ridicat peste Volga, a fost cel mai mare pod din Uniunea Sotietică. El a fost dat în folosință în anul 1965 și măsoară 2.825 metri. El leagă Saratov de orașul Engels.

La nivel academic, Saratov se evidențiază grație celor șase institute ale Academiei de Științe a Rusiei, respectiv a celor 21 de institute de cercetare. În plus, aici sunt de găsit trei dintre cele mai cunoscute universități ale Rusiei: Universitatea de Stat Saratov, Universitatea Socio-Economică de Stat, respectiv Universitatea Tehnică de Stat.

Accesul pentru populație se face în principal prin intermediul aeroportului Saratov Tsentralny. Acesta poate fi accesat prin intermediul unei singure companii aeriene – Saratov Airlines. Nicio altă companie aeriană nu are zboruri cu destinația Saratov. În apropiere sunt de găsit baze militare precum Engels Air Force, unde sunt adăpostite bombardiere de renume ale forțelor armate rusești.

Din punct de vedere cultural, Samara se evidențiază prin teatrul dramatic, fondat în anul 1802. Aceasta este cea mai veche în domeniu pe teritoriul Rusiei. În perioada dominației sovietice acest teatru a purtat numele lui Karl Marx. Alte puncte de atracție turistică sunt mai multe muzee, dar și operele unor pictori precum Pavel Kuznetsov, Aristarkh Lentulov, Robert Falk sau Martiros Saryab.

Din punct de vedere al climatului, similar întregii zone, Saratov are parte de ierni friguroase, media temperaturii ajungând la -15 grade Celsius în lunile ianuarie și februarie. Cea mai călduroară perioadă a anului este în perioada iunie – august. Din păcate pentru delegația CSM Oradea o vizită mai amplă prin oraș este îngreunată de frigul incredibil pe care l-a întâlnit aici.