William Franklin este jucătorul cu cele mai multe voturi adunate în perioada 18-31 martie în opțiunile publicului pentru All Star Game-ul baschetului românesc – ediția 2014. Căpitanul lui CSM Oradea este lider autoritar la poziția 1 cu 1.288 voturi.
Principalul său urmăritor are cu 500 de voturi mai puțin la poziția 1 în echipa Nord-ului în condițiile în care au mai rămas șase zile de vot pentru suporteri.
Sean Denison ocupă prima poziție în votul publicului la poziția 5. El are 952 voturi, cu peste 400 mai multe decât al doilea clasat la postul de pivot în echipa Nord-ului.
Pe de altă parte, Titus Nicoară se situează pe locul al 2-lea la poziția 4. El are 674 voturi, cu 126 mai puțin decât primul
clasat.
În fine, antrenorul Cristian Achim se situează pe locul al 2-lea la echipa Nord-ului cu un total de 835 voturi, cu aproape 300 mai puține decât cele ale primului clasat.
Suporterii pot vota pentru favoriți accesând site-ul oficial al FR Baschet, ori făcând click AICI.
