William Franklin și Dani Popescu sunt liderii campionatului la pase decisive/posesii pierdute

Aflat la primul sezon în calitate de căpitan al echipei CSM Oradea, fundașul american William Franklin se situează în fruntea ierarhiei individuale la coeficientul pase decisive/posesii pierdute. Fundașul este unul dintre cei doi jucători de la CSM aflați pe podiumul acestei ierarhii.

În cele 12 partide de campionat disputate, Franklin are 53 pase decisive și 13 posesii pierdute pentru un indice de 4.07 la acest capitol statistic. El îl devansează pe Dani Popescu, nimeni altul decât colegul său de la formația pregătită de Cristian Achim. Românul are un coeficient de 3.85 la acest capitol statistic.

Podiumul este completat de către Giordan Watson, de la Energia Rovinari, care a ajuns la 3.84.

Will are următoarea linie statistică la jumătatea sezonului regulat al Ligii Naționale de baschet masculin: 7.4 puncte, 4.4 pase decisive, 3.5 recuperări, 1.8 mingi câștigate, 1.1 posesii pierdute în 25:22 minute. El are procentaje de 49% la aruncările de două puncte, 33% la trei puncte și 85% la linia de pedeapsă pentru un coeficient de 12.0 la eficiență.

Franklin a venit la Oradea în vara anului 2011. El a suferit o gravă accidentare la genunchi, fiind nevoie de intervenție chirurgicală asupra ligamentului anterior încrucișat. Americanul a revenit la Oradea un an mai târziu. A beneficiat de încredere deplină din partea staff-ului tehnic, iar preparatorul fizic Igor Ranisavljev a făcut minuni cu Will. Acesta a revenit în formă sportivă, devenind titular încă de la primul joc oficial în sezonul 2012/13. Nu a mai ieșit din rotație și a devenit unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei orădene.

Din postura de coordonator de joc, Will a condus CSM-ul spre cel mai bun rezultat din istoria de un deceniu: locul 3 în Liga Națională. Rezultat obținut după un parcurs foarte bun pe tot parcursul respectivei ediții de campionat. Franklin a demonstrat că este un jucător cerebral, care nu se pierde cu firea în momentele de tensiune maximă. Un alt aspect rar întâlnit la fundașii americani ce evoluează la nivelul campionatului din România constă în faptul că el nu se sfiește să-și ‘hrănească’ colegii cu mingi utile, ori să accepte faptul că este jucătorul apărat cel mai agresiv de către adversar, pentru a oferi cea mai bună șansă de victorie echipei sale.

Un foarte bun apărător și un veritabil conducător de joc, William Franklin a contribuit foarte mult la ridicarea nivelului de joc la CSM Oradea. El a demonstrat că poate fi la fel de competitiv în două structuri diametral opuse ca mentalitate, calități individuale și ritm de joc. Americanul este un jucător relativ tăcut, ceea ce nu este neapărat un aspect pozitiv pentru un căpitan de echipă, însă atunci când are ceva de transmis echipei în calitatea cu care încă se obișnuiește, o face cu rezultate favorabile echipei.

În schimb, Dani are medii de 2.5 puncte, 2.3 pase decisive, 1.9 recuperări, 0.8 intercepții și 0.6 posesii pierdute în 14:12 minute pe meci. El are procentaje de 50% la aruncările de două puncte, 36% la trei puncte și 20% la linia de pedeapsă pentru un indice de 5.3 la eficiență.

Originar din București, Popescu se află la primul sezon alături de CSM Oradea. El a fost legitimat de roș-albaștri ca urmare a problemelor consemnate cu legitimarea lui Daniel Tudosă, jucător care a semnat contractul cu echipa bihoreană, însă nu s-a mai prezentat la reunire. Schimbarea, deși forțată de împrejurări, a fost una cu efect pozitiv în cadrul echipei. Antrenorul Cristian Achim îl cunoaște pe Dani de la loturile naționale de nivel juvenil.

Chiar dacă nu dispune de un fizic potrivit jocului de baschet, Popescu are o gândire sănătoasă și înțelege foarte bine jocul de baschet. El a intrat în rotația de bază a roș-albaștrilor. Principalul său merit este acela de a permite lui Will Franklin să se odihnească în sfertul al 2-lea, precum și spre finalul celui de-al 3-lea sau începutul celui de-al 4-lea. Totul pentru a oferit americanului prospețime pentru finalul jocului. Cu Popescu pe parchet nivelul de joc al orădenilor poate fi întreținut. Dani poate să susțină un ritm de joc accelerat, distribuie mingea și poate să accepte ca în anumite faze de joc mingea să fie purtată de alți jucători, de regulă Daniel Dillon.

Popescu este un câștig pentru CSM Oradea, deoarece este sigur, nu-și asumă lucruri pe care îi este greu să le realizeze individuale. Este un jucător de echipă, mereu atent la tot ce se întâmplă. Nu se sfiește să comită fault pentru a opri contraatacul, mai ales atunci când echipa nu este în penalizare. De asemenea, Daniel are calitatea de a asimila rapid informații atât despre jocul adversarului cât și noutățile sau ajustările din cel al echipei proprii.

Din păcate, din cauza fizicului, Popescu este expus în situații de unu la unu atunci când se află în apărare. Majoritatea baschetbaliștilor la care trebuie să se apere sunt mai puternici, lucru care devine problematic în special atunci când aceștia sunt relativ aproape de coș.

Ca echipă, CSM Oradea se situează pe locul al 3-leadin punct de vedere al raportului pase decisive/posesii pierdute. Roș-albaștrii au un indice de 1.29, fiind devansați de CSU Ploiești și BC Mureș. Coincidență sau nu, ordinea din această ierarhie este identică cu cea consemnată pe podiumul precedentei ediții de campionat.