În atenția spectatorilor care doresc să participe la meciul cu BC CSU Sibiu din 04.03.2023 la Arena Antonio Alexe

Sâmbătă (04.03), cu începere de la ora 19:00, la Arena Antonio Alexe, se va desfășura meciul dintre CSM CSU Oradea și BC CSU Sibiu. Jocul contează pentru etapa cu numărul 21 din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2022/23.

Pe această cale invităm suporterii să vină mai devreme la sală și preferabil să o facă cu un mijloc de transport în comun sau pe jos deoarece în jurul Arenei Antonio Alexe se desfășoară mai multe lucrări de modernizare a zonei. Prin urmare, parcarea interioară a sălii este redusă din capacitate, iar platoul din fața sălii este închis pentru parcarea autoturismelor. Numărul locurilor de parcare în întreaga zonă din vecinătatea sălii este redus semnificativ. Astfel, cea mai bună variantă este ca suporterii să lase mașina acasă întrucât nu vor găsi locuri de parcare și implicit vor evita o stare de disconfort.

Mulțumim pentru înțelegere și așteptăm iubitorii baschetului în număr cât mai mare la prima apariție pe teren propriu a echipei de baschet CSM CSU Oradea după aproape o lună.

Bilete pentru meci se găsesc AICI. Abonamentele sunt valabile la acest meci.

Jocul nu este televizat, existând doar varianta urmăririi meciului pe FRB TV (YouTube).

Citiți avancronica meciului AICI.